Constantin Schumacher, antrenorul de la Petrolul Ploiești, a susținut, vineri, 19 februarie, o conferință de presă în care a declarat că își dorește prima victorie ca antrenor al formației pe Ilie Oană, chiar împotriva Viitorului, echipă la care a fost secund
„Regret că am început cu stângul meciurile oficiale din acest an. Cred în jucătorii mei, sunt sigur că meciul de la Craiova a fost un accident. Poate nu s-au adaptat în totalitate la câmpul de joc, dar asta nu trebuie să fie o scuză pentru prestația echipei. Trebuie să uităm acel joc, să ne mobilizăm pentru că întâlnim o echipă care trage la titlu. Îmi doresc să ne ridicăm la pretențiile orașului, să avem atitudine și sper că vom aduce prima victorie duminică. Știm unde am greșit la Craiova, trebuie să nu mai dăm spații așa mari adversarului, m-a deranjat că am avut o echipă mult prea lungă. Osă fie câteva schimbări , dar formula de bază o s-o fixăm în funcție de felul în care se pregătesc jucătorii. Petrolul nu pleacă cu șansa a doua, indiferent de adversar. Suntem o echipă de tradiție, cu jucători buni, sunt sigur că, de acum încolo, vom arăta altfel. Cred că un neajuns este și faptul că avem jucători care au venit după perioade lungi de întrerupere, lucru care s-a văzut în prestația echipei”, a spus Schumacher.
Tehnicianul a mai spus că singurul absent cert va fi Astafei, căruia nu i-a sosit cartea verde. Stana este în urmă cu pregătirea, iar Benga este, încă, incert. Schumacher a spus că Petrolul nu-l putea transfera pe Hamza Youness, deoarece „o echipă în insolvență nu are dreptul să achiziționeze jucători extracomunitari, chiar dacă ei sunt liberi de contract”.
În privința lui Peteleu, antrenorul a fost tranșant: „Nu l-am văzut de două luni. Știu că are o hârtie la mână, dar nu pot spune care este situația lui. Un jucător care își dorește să plece nu poate fi luat în calcul. Din puncul meu de vedere, ar trebui suspendat”.
Referitor la cei patru foști jucători din lotul Petrolului, Pecanha, De Lucas, Filip și Vlad Rusu, tehncianul a spus că „ar trebui aplaudați înainte de joc, dar după aceea publicul trebuie să încurajeze actualii jucători ai echipei”. Schumacher nu a ocolit nici subiectul unei eventuale demiteri: „Nu mi-am desfăcut încă toate bagajele, așa că nu îmi va lua mult timp să le fac înapoi!”.
Fost jucător la Viitorul, Constantin Mișelăricu spune că cel mai periculos jucător al trupei lui Hagi este Cernat. „Pentru mine, Cernat este cel mai bun din Liga I. Cred că știu mai multe despre el, deoarece am jucat împreună la Viitorul și la Oțelul. Un fotbalist ca el nu ar trebui să rămână neconvocat pentru Campionatul European.” Partida Petrolul – Viitorul Constanța se va disputa, duminică, 21 februarie, de la ora 18:00.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER